Ce este D-dimerul?

D-dimerul este cel mai simplu produs de degradare al fibrinei, iar nivelul său crescut poate reflecta starea de hipercoagulabilitate și hiperfibrinoliza secundară in vivo. D-dimerul poate fi utilizat ca marker al hipercoagulabilității și hiperfibrinolizei in vivo, iar creșterea sa sugerează că este legat de bolile trombotice cauzate de diverse motive in vivo și indică, de asemenea, creșterea activității fibrinolitice.

În ce condiții sunt crescute nivelurile de D-dimeri?

Atât tromboembolismul venos (TEV), cât și tulburările tromboembolice non-venoase pot determina niveluri crescute de D-dimeri.

TEV include embolia pulmonară acută, tromboza venoasă profundă (TVP) și tromboza venoasă cerebrală (sinusală) (TSCV).

Tulburările tromboembolice non-venoase includ disecția acută de aortă (DAA), anevrismul rupt, accidentul vascular cerebral (AVC), coagularea intravasculară diseminată (CID), sepsisul, sindromul coronarian acut (SCA) și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) etc. În plus, nivelurile de D-dimeri sunt, de asemenea, crescute în afecțiuni precum vârsta înaintată, intervențiile chirurgicale/traumatismele recente și tromboliza.

D-dimerul poate fi utilizat pentru a evalua prognosticul emboliei pulmonare

D-dimerul prezice mortalitatea la pacienții cu embolie pulmonară. La pacienții cu embolie pulmonară acută, valorile mai mari ale D-dimerului au fost asociate cu scoruri PESI (Pulmonary Embolism Severity Index Score) mai mari și o mortalitate crescută. Studiile au arătat că D-dimerul <1500 μg/L are o valoare predictivă negativă mai bună pentru mortalitatea prin embolie pulmonară la 3 luni: mortalitatea la 3 luni este de 0% când D-dimerul <1500 μg/L. Când D-dimerul este mai mare de 1500 μg/L, trebuie acordată o vigilență sporită.

În plus, unele studii au arătat că, pentru pacienții cu cancer pulmonar, un D-dimer <1500 μg/L indică adesea o activitate fibrinolitică crescută cauzată de tumori; un D-dimer >1500 μg/L indică adesea faptul că pacienții cu cancer pulmonar au tromboză venoasă profundă (TVP) și embolie pulmonară.

D-dimerul prezice recurența TEV

D-dimerul este predictor al TEV recurent. Pacienții cu D-dimer negativ au avut o rată de recurență la 3 luni de 0. Dacă D-dimerul crește din nou în timpul urmăririi, riscul de recurență a TEV poate fi semnificativ crescut.

D-dimerul ajută la diagnosticarea disecției de aortă

D-dimerul are o valoare predictivă negativă bună la pacienții cu disecție acută de aortă, iar negativitatea D-dimerului poate exclude disecția acută de aortă. D-dimerul este crescut la pacienții cu disecție acută de aortă și nu este semnificativ crescut la pacienții cu disecție cronică de aortă.

D-dimerul fluctuează în mod repetat sau crește brusc, sugerând un risc mai mare de ruptură a disecției. Dacă nivelul D-dimerului pacientului este relativ stabil și scăzut (<1000 μg/L), riscul de ruptură a disecției este mic. Prin urmare, nivelul D-dimerului poate ghida tratamentul preferențial al acestor pacienți.

D-dimer și infecție

Infecția este una dintre cauzele TEV. În timpul extracției dentare, poate apărea bacteriemie, care poate duce la evenimente trombotice. În acest moment, nivelurile de D-dimeri trebuie monitorizate cu atenție, iar terapia anticoagulantă trebuie intensificată atunci când nivelurile de D-dimeri sunt crescute.

În plus, infecțiile respiratorii și leziunile pielii sunt factori de risc pentru tromboza venoasă profundă.

D-dimerul ghidează terapia anticoagulantă

Rezultatele studiului prospectiv multicentric PROLONG, atât în ​​faza inițială (urmărire 18 luni), cât și în faza extinsă (urmărire 30 luni), au arătat că, în comparație cu pacienții neanticoagulați, pacienții D-dimer pozitivi au continuat tratamentul după 1 lună de întrerupere. Anticoagularea a redus semnificativ riscul de recurență a TEV, dar nu a existat o diferență semnificativă la pacienții D-dimer negativi.

Într-o analiză publicată de Blood, profesorul Kearon a subliniat, de asemenea, că terapia anticoagulantă poate fi ghidată în funcție de nivelul D-dimerului pacientului. La pacienții cu TVP proximală neprovocată sau embolie pulmonară, terapia anticoagulantă poate fi ghidată de detectarea D-dimerului; dacă nu se utilizează D-dimer, cursul anticoagulant poate fi determinat în funcție de riscul de sângerare și de dorințele pacientului.

În plus, D-dimerul poate ghida terapia trombolitică.